Semnarea Contractului de Reziliență COVID-19 pentru Republica Moldova

 23 Feb 21

La data de 22 februarie 2020, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și Directorul Comisiei Europene pentru Vecinătatea de Est și Consolidare Instituțională, Lawrence Meredith, au semnat Acordul de finanțare pentru Contractul de Reziliență COVID-19  în favoarea Republica Moldova în valoare de 15 milioane de euro. Contractul de Reziliență COVID-19 va ajuta Republica Moldova să facă față epidemiei COVID-19 și consecințelor sale socio-economice, precum și să sporească reziliența sistemului de sănătate.

Sprijinul UE, mobilizat pentru Moldova de la începutul crizei, include o serie de acțiuni menite să ajute cetățenii Republicii Moldova să facă față și să se restabilească în urma consecințelor generate de pandemie. Această asistență include consumabile medicale, sprijin social pentru grupurile vulnerabile, împrumuturi și granturi pentru afaceri și agricultori din întreaga țară, precum și sprijin financiar direct către bugetul de stat.

Acordul de finanțare semnat face parte din pachetul de sprijin COVID-19 al UE pentru Moldova și va consolida suportul în domenii cheie. Prin grantul de 15 milioane de euro (circa 300 milioane de lei), UE va susține măsurile anti-criză ale țării, menite să îmbunătățească sistemul național de sănătate. În plus, va fi acordat sprijin întreprinderilor micro, mici și mijlocii, inclusiv din zonele rurale, pentru a le ajuta să atenueze impactul economic negativ al pandemiei.

Cu prilejul semnării, Ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko a menționat: "Pandemia COVID-19 a creat mari provocări în Republica Moldova, iar sistemul de sănătate a Republicii Moldova și IMMM-urile au fost printre cele mai afectate domenii. Suntem încrezători că noul grant, oferit de UE, împreună cu sprijinul nostru anterior acordat de la începutul pandemiei, va contribui la crearea unei baze puternice pentru redresarea socio-economică și va sta la temelia unei mai mari rezistențe a șocurilor viitoare.”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a remarcat: „În urma semnării acestui acord, țara noastră va primi un ajutor de 15 milioane de euro, care ne va sprijini în eforturile de combatere a efectelor pandemiei. Acest ajutor dezinteresat este foarte important și necesar pentru Republica Moldova. Voi insista ca banii să ajungă în sectoarele care au fost cel mai mult afectate de pandemie: în sistemul medical, agricultură, la întreprinderile mici și mijlocii. Voi cere, totodată, instituțiilor abilitate să monitorizeze cum sunt alocați acești bani, astfel încât ei să ajungă la oamenii care au cel mai mult nevoie de sprijin.”

Acordul face parte din răspunsul UE la combaterea COVID-19 în cadrul inițiativei "Echipa Europei" și a fost semnat în urma vizitei oficiale recente a Președintei la Bruxelles.

Context

Răspunsul global al UE la pandemia de coronavirus se implementează conform abordării "Echipa Europei". Acesta se bazează pe contribuțiile tuturor instituțiilor UE și le combină cu resursele mobilizate de către Statele Membre ale UE și instituțiile financiare cu scopul de a soluționa consecințele umanitare, de sănătate și alte repercusiuni ale pandemiei. În prezent, suma totală a pachetului de răspuns global al Echipei Europa se cifrează la 36,5 miliarde euro.

Sursa: eeas.europa.eu
 

Noutati

Noutati

Noutati

Adaugă un comentariu