Apel de selectare al Asociațiilor de Băștinași (AdB) - beneficiare ale programului de granturi Incubatorul AdB în cadrul proiectului PNUD ”Migrație și Dezvoltare Locală”

până la 1000 USD
27 mar 20

Obiectivul Proiectului Programului Națiunilor Unite ”Migrație și Dezvoltare Locală II” (PNUD MiDL) este de a sprijini dezvoltarea comunităților din Republica Moldova afectate de migrație, prin îmbunătățirea serviciilor publice locale și stimularea activităților economice generatoare de venituri, inclusiv prin încurajarea implicării economice a Diasporei în procesul de revitalizare economică a localităților de baștină.

Experiența acumulată de PNUD în perioada 2015-2018, indică faptul că până la 1/3 din migranți și gospodăriile lor au contribuit la proiecte de dezvoltare locală și au intenții serioase de a continua să contribuie la astfel de proiecte în viitor. Acesta este rezultatul unei intervenții de amploare realizate cu sprijinul financiar al Guvernului Elveției, implementate de PNUD la nivel local în 38 de comunități, în care peste 10 000 de migranți au contribuit la 55 de proiecte de dezvoltare economică și dezvoltare a serviciilor locale în comunitățile lor de baștină, care au produs un impact pozitiv asupra a peste 300.000 de persoane.

Toate aceste proiecte au fost co-finanțate și co-implementate în parteneriat de autoritățile publice locale și migranți și cu participarea activă a Asociațiilor de Băștinași (AdB). La etapa actuală există deja peste 38 de AdB-uri funcționale în Republica Moldova dezvoltate în cadrul fazei I a PNUD/MiDL și alte 101 intervenții în baza modelului replicat, cu sprijinul Congresul Autorităților Publice Locale (CALM), care folosesc aceeași metodologie și model.

Proiectul PNUD/MiDL își  propune în continuare în faza a doua să susțină crearea și dezvoltarea capacităților AdB care să vină în sprijinul autorităților publice locale (APL) pentru dezvoltarea locală cu participarea migranților din localitate.

AdB, care corespund criteriilor de mai jos, sunt invitate să aplice pentru a beneficia de suport sub forma de asistență tehnică și financiară (finanțare de până la $1,000), în vederea implementării unor proiecte și inițiative mici locale comune, cu un accent sporit pe implicarea diasporei în prioritizarea problemei propuse spre soluționare.

Procesul și termenul de aplicare:

PNUD/MiDL lansează un  apel de propuneri de proiecte pentru selectarea AdB înregistrate sau în proces de înregistrare, care vor primi asistență tehnică și financiară (finanțare în valoare de pînă la 1000 USD), în vederea implementării unor proiecte de dezvoltare locală, cu un accent sporit pe implicarea Diasporei în prioritizarea problemei propuse spre soluționare.

Dosarul de aplicare trebuie transmis în format electronic la următoarea adresă de e-mail: victoria.ivancioglo@undp.org  cu următorul text în titlul mesajului: „Concurs de Granturi  AdB Incubator” până la 27 martie 2020, orele 17.00.

Toate detaliile necesare privind procesul de selectare sunt prezentate în Instrucţiunile de aplicare ce pot fi accesate urmând acest link.

Sursa: sc.undp.md 

 

Mai multe finanțări de la finantare.md