Milioane de euro pentru satele Moldovei

 04 apr 19

Din 3 aprilie 2019, ONG-urile din sate, împreună cu localnicii, pot obține granturi de până la 60 de mii de euro pentru soluționarea problemelor din sate, dar și dezvoltarea spiritului civic al oamenilor. Pentru aceasta Uniunea Europeană și fundația „Konrad Adenauer” a oferit aproape patru milioane de euro în cadrul proiectului „Dezvoltarea societății civile la nivel local”.

„Vorbim de activități care țin de implicare, consultarea bugetelor locale, monitorizarea administrației publice locale, implicarea școlilor mai active. La modul practic noi vorbim și de campanii media și de campanii de informare, noi vorbim și de instruirea cetățenilor cum se pot implica în managementul local”, Mircea Eșanu, manager de proiect.

Suma unui grant începe de la o mie de euro și poate ajunge până la 60 de mii de euro. Iar, în următorii trei ani, donatorii speră să finanțeze până la 150 de proiecte în raioanele din toată țara. Grupurile de inițiativă din sate pot obține bani inclusiv pentru soluționarea problemelor concrete, cum ar fi a gunoiștilor neautorizate. Singura condiție este că trebuie să se implice cât mai mulți oameni din sat.

Astfel, donatorii speră că datorită proiectelor societatea civilă va deveni mai activă și va face presiune pe autoritățile locale.

„Societatea civilă va fi mai puternică și mai activă în sprijinul proceselor de transformare în țara voastră. Astfel, noi considerăm că vom putea ajuta statul Republica Moldova să nu mai fie capturat de structurile oligarhice în continuare”, Stephan Malerius, reprezentant fundația „Konrad Adenauer”.

Sursa: tv8.md

 

Noutati

Lansarea Programului “Clean Technology Innovation Programme for SMEs and Start-ups in the Republic of Moldova”

Noutati

Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova a fost extins: 350 mii dolari pentru grupuri de producatori

Noutati

Banca Mondială va oferi Moldovei un împrumut de 70 de milioane de dolari pentru dezvoltarea sistemului de distribuție a energiei electrice

Adaugă un comentariu