Până la 5 milioane de lei: majorarea plafonului subvenției anuale acordate producătorilor agricoli

 24 apr 19

Producătorii agricoli vor putea obține, în cadrul unui an de subvenționare, un sprijin financiar din partea statului de până la 5 milioane de lei per beneficiar, cu două milioane mai mult decât se prevedea anterior, potrivit modificărilor operate la 24 aprilie 2019 de Guvern la propria hotărâre din 2017 cu privire la modul de repartizare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

Cabinetul de miniștri a modificat, de asemenea, și sprijinul financiar pentru grupurile de producători valoarea căruia se majorează cu 50 la sută din valoarea subvenției autorizate. De asemenea, vor putea beneficia de o asistență financiară majorată producătorii tineri și femeile-fermier. Proiectul prevede o susținere financiară mai mare sectorului zootehnic.

Documentul mai prevede condițiile în care producătorii agricoli pot beneficia de subvenții majorate cu 2,5 mii de lei per hectar în cazul înființării plantațiilor viticole și pomicole. În vederea stimulării mecanismului de asigurare a riscurilor în agricultură a fost diversificat plafonul care, potrivit deciziei din 2017, era limitat la 400 mii de lei. Noul cuantum al subvenției în cazul asigurării a fost stabilit în funcție de cultură și suprafețe și poate să ajungă până la 1,5 milioane de lei.

Investițiile în prelucrarea primară, ambalarea, refrigerarea, congelarea şi păstrarea cărnii, procesarea, ambalarea şi păstrarea laptelui, precum şi analiza mierii de albine vor putea beneficia de o subvenție de până la 5 milioane de lei, față de 2 milioane în prezent. Potrivit modificărilor operate, „mărimea subvenției se calculează sub formă de compensație în valoare de 50%, dar nu mai mult de 5,0 milioane lei per beneficiar din valoarea echipamentelor, utilajelor instalate și materialelor de construcție pentru investițiile realizate cu destinație de prelucrare primară/finită, ambalare, procesare și păstrare a laptelui, cărnii și mierii de albine, inclusiv a utilajelor destinate analizei acestor produse”

Sursa: www.moldpres.md 

 

Noutati

Banca Mondială va oferi Moldovei un împrumut de 70 de milioane de dolari pentru dezvoltarea sistemului de distribuție a energiei electrice

Noutati

Până la 5 milioane de lei: majorarea plafonului subvenției anuale acordate producătorilor agricoli

Noutati

Noi obiective pentru Proiectul IFAD VIII ce urmează a fi implementate începând cu anul 2020

Adaugă un comentariu