Creștere cu 35 % a subvențiilor solicitate de fermieri pentru dezvoltarea sectorului agricol și a mediului rural

 19 aug 19

Peste 1 662 de cereri de solicitare a sprijinului financiar, în sumă de 251,4 mil. lei,  au fost autorizate de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), de la începutul anului și pînă în prezent. Astfel, AIPA a recepționat 2408 cereri în sumă de 458,3 mil. lei sau cu 7% în creștere comparativ cu perioada similară a anului precedent iar valoarea subvențiilor solicitate de producătorii agricoli a sporit cu 35%. Totodată, valoarea investițiilor declarate de producătorii agricoli este în ascensiune cu 22,2%, constituind cca 1580,0 mil. lei care au generat crearea a 472 locuri noi de muncă și 761 locuri de muncă sezoniere.

În acest context, au solicitat subvenții majorate 244 producători agricoli, în sumă de cca 6,0 mil. lei, iar solicitările pentru femei fermier le revine rol de lider, deoarece ponderea solicitărilor a constituit 44%, fiind urmate de producția autohtonă cu o pondere de 37% şi pentru tineri fermieri, înregistrând o pondere de cca 19%.

Conform datelor preliminare, numărul producătorilor agricoli unici care au solicitat subvenții constituie 1821 producători, dintre care 1244 producători agricoli mici (68%) 446 producători agricoli mijlocii (25%) și 131 producători agricoli mari (7%).

Cea mai mare pondere a solicitărilor de subvenții din anul 2019, este acordată pentru subvenționarea tehnicii și utilajului agricol, înregistrându-se 978 cereri, în sumă de 108,5 mil. lei. Astfel, au fost efectuate investiții pentru procurarea a 1581 unități de tehnică și utilaj agricol performant, dintre care 87 unități de tehnică și utilaj agricol No-till și Mini-till.

O creștere a investițiilor este înregistrată și pentru înființarea, modernizarea plantațiilor multianuale și defrișarea celor neproductive – 779 cereri de solicitare recepționate cu suma subvenției solicitate de 120,1 mil. lei. Ca rezultat au fost înființate 2004 ha de plantații multianuale dintre care: 1653 ha de plantații pomicole inclusiv 807 ha culturi nucifere, 322 ha plantații viticole (219 ha soiuri de masă și 103 ha soiuri tehnice) și 29 ha plantații de culturi bacifere (inclusiv căpșun).

Un alt domeniu primordial în care s-au solicitat subvenții este dezvoltarea infrastructurii post-recoltare și procesare, au fost înregistrate în perioada de referință 204 cereri de finanțare în suma subvenției solicitate de 158,0 mil. lei. Ca rezultat, la această submăsură a fost subvenționată crearea și modernizarea a 200 unități de procesare a producției agricole.

O creștere sporită a investițiilor a fost înregistrată și în sectorul zootehnic, în perioada de referințăaufostdepuse89 cereridefinanțare, dintre care 75 cereri pentru stimularea investițiilor în renovarea fermelor zootehnice (suma subvenției solicitate – 22,4 mil. lei) și 14 cereri pentru procurarea animalelor de prăsilă în sumă de 5,2 mil. Lei, fiind modernizate 73 ferme zootehnice dintre care 11 ferme de bovine (6 - șeptel de lapte), 46 ferme apicole, 9 ferme avicole, 3 ferme de ovine și caprine, 3 ferme de iepuri de blană și alte animale și 2 ferme de suine.

Totodată, anual, 5% din valoarea Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, ceea ce constituie circa 45 mln de lei,  sunt direcționate pentru acordarea subvențiilor în avans pentru tineri și femeilor fermieri ce vor lansa pentru prima dată proiecte noi în sectorul agricol.

 În urma celor 4 apeluri derulate, au fost selectate și evaluate spre finanțare 62 proiecte investiționale dintre care 45 solicitări de subvenții în avans au fost deja finanțate.

Aportul statului pentru dezvoltarea celor 62 de proiecte start-up urmează a fi de peste 33,4 mil. lei, surse alocate din fond.  Din totalul dosarelor depuse, rolul de lider le revine femeilor fermieri ce urmează să-și inițieze afaceri în sectorul agroindustrial.

Sursa: aipa.gov.md 

 

Noutati

Proiectului Ameliorarea Competitivității: Majorarea plafonului de co-finanțare

Noutati

Producătorii agricoli debutanți sunt invitați să depună cererile în cadrul celui de-al V-lea apel aferent Subvențiilor în Avans

Noutati

Creștere cu 35 % a subvențiilor solicitate de fermieri pentru dezvoltarea sectorului agricol și a mediului rural

Adaugă un comentariu